Showing posts with label Mancare traditionala araba. Show all posts
Showing posts with label Mancare traditionala araba. Show all posts

Jun 15, 2009

Umpluturi pentru Cataif

Umplutura 1:

1 pahar smantana grasa;

2 lingurite zahar;

2 linguri nuca cocos;

1 zahar vanilat;

Se amesteca toate si se freaca pana se topeste zaharul. Se ia cate o lingurita si se pune in fiecare clatituta , se inchid si se lipesc pe margine , apasandu-se cu degetele.

Umplutura 2:

1/2 pahar alune prajite si macinate;

1/2 pahar migdale prajite si macinate;

2 linguri stafide;

2 linguri nuca cocos;

1 praf de scortisoara(optional)

Se procedeaza ca mai sus , decat doar ca le amestecati . Aceasta e o umplutura uscata.

Umplutura 3:

1 pahar branza nesarata (branza de vaca);

2 linguri zahar;

1 plic zahar vanilat;

1 lingura apa de flori;

Se faramiteaza branza , se pune zaharul si mirodeniile si se freaca bine , pana devine cremoasa. Daca branza e prea tare si pot pune 1-2 linguri smantana pentru omogenizare.

Umplutura 4:

Aceasi ca umplutura 2 numai ca puteti inlocui alunele si migdalele cu nuca .

**** Dupa ce umpleti cataiful cu umplutura dorita , se pot praji in ulei incins in prealabil , ori le puteti unge cu ulei sau unt , le asezati intr-o tava si le rumeniti in cuptor. Cum le scoateti din cuptor sau tigaie , le puneti imediat in siropul RECE. Apoi se scot pe o farfurie si se servesc.

Coca cataifului este aici.
Siropul (qaterul) o gasiti aici.

Jun 14, 2009

Clatite arabesti - Cataif

Ingrediente:
1 1/2 pahare faina;
1 1/2 pahare apa calduta;
1 lingurita zahar;
un praf sare;
3/4 lingurita drojdie uscata;
ulei de floarea soarelui sau porumb;
Se amesteca drojdia si zaharul cu un sfert pahar apa , formandu-se maiaua. Se cerne faina intr-un vas , faceti o gropita in mijlocul ei si turnati amestecul de drojdie , amestecati cu lingura si turnati treptat si restul de apa , mestecand mereu pana se incorporeaza toate ingredientele . Se acopera gura vasului cu un ceolofan si se lasa o ora la dospit. Se incinge o tigaie , fara margini inalte, se pune cate putin ulei , se misca tigaia pentru ca uleiul sa alunece pe toata suprafata(exact ca la clatitele romanesti). Nu se pune mult ulei , doar atat cat sa fie uns vasul. Acum turnati cu un polonic micut sau o masura potrivita pentru a iesi clatitutele la fel. Se lasa sa se rumeneasca numai pe o parte , NU se intoarce . Se cunoaste cand e gata , atunci cand nu se mai vede coca necoapta si suprafata devine buretoasa (cu mici goluri ). Turnati , coaceti , scoateti si puneti toate clatitele pe o hartie. Se lasa sa se raceasca putin apoi le puteti umple. Diametrul cataifului trebuie sa aiba intre 8-10 cm.
****NU faceti aceste clatitute , decat numai daca stiti ca le umpleti in maxim 2 ore. Asta deoarece marginile partii necoapte se vor usca si nu se mai pot lipi in acea forma de semiluna. Dupa ce le umpleti , si le-ati INCHIS , le puteti pune in frigider. Nu mai trebuie decat sa le prajiti sau sa le dati la cuptor.

Pui umplut cu orez

Ingrediente:
1 pui de 1-1,2 kg intreg si netaiat(desfacut numai pe burta);
ficatul , inima si pipota puiului;
1/2 cana orez cu bobul rotund;
1 ceapa;
2 lamai;
1 lingurita sare;
1 lingurita piper;
1 lingurita cardamon macinat;
1 lingura sumag sau 1/2 lingurita scortisoara macinata;
1 lingura stafide ;
putin ulei;
Preparare:
sfat:
Prima data spalam puiul bine in 2-3 ape , in exterior si in interior prin deschizatura prin care scoatem intestinele , aflata intre pulpele puiului. Aveti grija sa nu largiti prea mult aceasta deschizatura , caci orezul se va scurge la fierberea puiului. In dreptul gatului , puiul se curata tragand de pielea din jurul lui , fara sa o rupem , si cu doua degete apucam punga de mancare (gusa) puiului si o tragem afara , daca nu e cazul , tot in acelasi mod se face spalarea puiului . Prima apa e apa de eliminare a grasimilor si rezidurilor in plus , in a doua apa puteti pune o mana de faina si frecati bine puiul in interior cu acest amestec , iar a treia apa pentru limpezire , se poate pune 1 lingura otet.
Dupa ce spalati puiul , se scurge de apa , se pune intr-un castron , se pune sarea si piperul cate 3/4 din fiecare , si cu mainile frecati bine puiul in interior si exterior , se spala o lamaie , se taie si se stoarce sucul in/peste pui , dupa care taiati si coaja si o puneti pentru miros. Se lasa asa 2-3 ore.
Umplutura : orezul se spala si se lasa la inmuiat in apa curata si calduta pentru 20 minute. Se toaca ceapa si se pune la calit in putin ulei , se adauga pipota , inima si ficatul puiului taiate bucatele , si se lasa tot asa doar pana isi schimba culoarea . Se scurge orezul din apa in care a stat la inmuiat , se pune ceapa calitacu organele , se pune 1/4 lingurita sare si 1/4 lingurita piper , cardamonul si stafidele si se amesteca impreuna. Luati puiul , indepartati cojile de lamaie si incepeti sa umpleti . Nu indesati , caci la fierbere orezul o sa se dubleze. Puteti coase deschizatura sau prindeti cu doua scobitori . Procedati la fel si in zona gatului .
Se pun 3 linguri ulei intr-o oala inalta , se lasa sa se incinga si se pune puiul . Se rumeneste putin pe ambele parti , se toarna apa pana se acopera , se pune o lingurita sare + o lingurita piper si cateva bucati de cardamon. Se lasa la foc mediu ,cu capacul pus aproximativ o ora . Se scoate din supa , se pune intr-o tava de cuptor , se condimenteaza cu sumag sau scortisoara , se mai pune un praf de sare daca mai e nevoie, si se stoarce sucul celeilalte lamai peste. Se baga in cuptor , si se lasa sa se rumeneasca bine .
Se serveste cu salate si garnituri de orez.

Jun 12, 2009

Vinete murate in ulei de masline -Makdus

1 kg vinete foarte mici(5-8 cm);
sare
ulei masline
Umplutura:
1 cana mare plina cu nuca taiata bucatele foarte mici;
1 ardei iute taiat foarte fin
5 catei de usturoi pisati
  • Se taie cotoarele sau se elimina cu mana.
  • Se pune o cratita cu apa (2-3L) si sare(cam 2 linguri) la foc , iar cand incepe sa fiarba se pun vinetele in apa fierbinte si se mai lasa la foc pentru 10-15 minute.
  • Se scot si se lasa intr-o strecuratoare pana se scurg bine de apa si se racesc.
  • Se amesteca toate ingredientele de la umplutura si un praf de sare (un varf de lingurita).Aveti grija sa nu iese foarte sarat , deja vinetele si-au luat sarea cand le-ati oparit.
  • Se taie fiecare vanata pe lung , numai pe o singura parte , dar nu despicat in intregime; (ca un buzunar).
  • Se pun toate vinetele astfel taiate intr-o sita ,se acopera cu ceva , peste care se pune o greutate. Se mai lasa 4-5 ore ca sa se scurga bine toata apa.
  • Apoi cu o lingurita de ceai sau cu mana , se umplu fiecare in parte cu amestecul de nuci ,si se aranjeaza intr-un borcan (la fel ca muraturile obisnuite).
  • Se toarna peste vinete uleiul de masline , pana le acopera cu 2-3 cm.Se pune capacul borcanului

In 2-4 zile se pot consuma . Oricum uleiul le conserva pe timp indelungat. Pentru mai multa siguranta se pun intr-un loc racoros sau pe raftul de jos al frigiderului.

Se pot manca ca si aperitiv sau chiar simple ,numai cu paine.

Sunt superbe la gust , acum depinde de preferintele fiecaruia.Pofta buna

Oua cu sos de rosii (Shaksouka )

1 ceapa;
4-5 rosii bine coapte;
2 oua;
1 lingura patrunjel tocat;
sare;piper;boia dulce sau iute (optional);
4 linguri ulei masline sau floarea soarelui;
Preparare:
  • Se toaca ceapa marunt intr-o tigaie incapatoare, se caleste pana se inmoaie si capata culoarea galbuie.
  • Se taie rosiile marunt si se adauga peste ceapa calita din tigaie.
  • Se sareaza si pipereaza dupa gust .
  • Bineinteles amestecati din cand in cand , pana rosiile devin ca un sos si pana scade sucul lor.
  • Sunt doua variante pentru adaugarea ouale:-cu o lingura , faceti doua gropite in sos ,si spargeti in fiecare cate un ou , puneti capac si le lasati pana se incheaga bine . 2- spargeti ouale peste sos , si le amestecati cu lingura pana se prajesc , dar in acest caz , rosiile trebuiesc uscate mai mult.
  • Se presara patrunjel tocat.
*Cine prefera poate pune si 1-2 catei de ustoroi pisat dupa ce puneti rosiile , si(sau ) un gogosar tocat marunt atunci cand prajiti ceapa.

Jun 3, 2009

Lipie arabeasca la cuptor

1 kg faina
1 lingurita rasa sare
1 lingurita rasa zahar
1 lingurita plina drojdie uscata
1 cana apa calda(1/4 L)
2 bucati de material .
Se cerne faina intr-un lighean spatios , se pune drojdia , sarea , zaharul , se amesteca in faina cu mana , apoi se toarna apa cate putin si se framanta cam 10 minute , pana devine o coca omogena care nu se lipeste de maini. Cu cat o framantati mai mult , cu atat e mai frageda dupa ce o scoateti din cuptor. Se acopera vasul cu un prosop sau alt material mai gros, si se lasa la dospit aproximativ 40-50 minute.
Apoi rupeti bucati din coca cat mai egale posibil , le rotunjiti si le lesati sa se mai odihneasca inca 10 minute.
Presarati o suprafata cu faina , si luati fiecare gogoloi , si-l rasuciti cu sucitorul , dupa care intindeti prima bucata de material pe o masa si rasturnati cu mana fiecare paine intinsa(grosimea lor 1/2-1cm cu diametrul in functie de fiecare; daca le vreti mai mici - 10 cm , mai mari 20cm). Oricum marimea nu e o regula , e in functie de cum impartiti painea. Dupa ce ati terminat de rasucit fiecare bucata de coca , acoperiti cu celalalt material . (Puteti folosi o fata de masa din bumbac mai veche , pe care o indoiti in doua - ca un plic). Le mai lasati asa la dospit cam 10-15 minute.
Intre timp incingeti cuptorul la 250 grade , si tava in care o sa coaceti painea , trebuie de asemenea sa fie incalzita bine inainte sa puneti discurile de coca, si sa fie cat mai plata . Va recomand , puteti intoarce tava invers,o sa va fie mai usor.
Apoi puneti fiecare bucata pe dosul tavii incinse (depinde de diametrul painii- pot intra intre 2-4 paini odata) . Se lasa 3-4 minute si se scot . Aveti grija sa nu le trageti de pe tava cu mana , aburul din interior e foarte fierbinte. Oricum va dati seama ca s-au facut daca va uitati pe geamul cuptorului , cand incepe sa se umfle , mai trebuie sa o tineti doar aproape 1 minut pentru a se rumeni putin. Cand incep sa se raceasca, aburul iese prin porii lipiei devenind plata si lasand interiorul ca un buzunar , tocmai bun de umplut cu bunatati. Bineinteles se poate manca cu orice , care cere paine.
Pofta Buna.):

Jun 2, 2009

Chiftelute de naut " Falafel "

Ingrediente:
1 kg humus uscat (nu se foloseste niciodata la falafel cel conservat sau fiert)
1 legatura mare patrunjel proaspat cu cozi cu tot.
1 lingurita usturoi pisat
2 cepe mari
1 lingura coreandru seminte proaspat macinat
1 lingura chimion seminte proaspat macinat(optional)
1 lingura sare (dupa gust)
1/2 lingurita piper macinat
seminte de susan (optional)
bicarbonat de sodiu
ulei
Preparare:
Daca doriti sa incercati aceasta reteta , trebuie sa o planificati cu o zi inainte. De ce? Pentru a inmuia humusul.
Humusul uscat , se spala si se pune intr-un vas adanc (4L) , cand puneti humusul in vas , trebuie sa ramana loc sa umpleti tot pe atat cu apa . Se lasa la inmuiat 20-24 ore. Se scurge de apa care a mai ramas , se rastoarna intr-o sita , si se mai trece sub un jet de apa, se lasa sa se scurga toata apa si de aici totul e mai simplu.
Pregatiti toate celelalte ingrediente . Ceapa se curata si se taie in patru , legatura de patrunjel se taie si ea in 2 sau 3 parti , pentru a fi mai usor cand le bagati la tocat. Se pune humusul scurs intr-un blender (sau se da prin masina de tocat carne) , se adauga ceapa , patrunjelul , usturoiul. Dupa ce tocati totul , le puneti pe toate intr-un singur vas , si adaugati restul de condimente: sarea , piperul, coreandrul , chimionul si le amestecati bine , bine...
Se lasa 1-2 ore sa se odihneasca si sa intre bine aromele , apoi puteti sa puneti la prajit.
Cand doriti sa prajiti , la fiecare 200gr coca de falafel se adauga 1/4 lingurita bicarbonat sodiu si se amesteca sa intre bine in compozitie .Se formeaza ciftelute , bilute ):( sau degete mai grosute) din coca de falafel , si se prajesc in baie de ulei incins . Cand uleiul devine foarte fierbinte , se da la normal spre mic. Se prajesc pe ambele parti pana capata culoarea maro inchis.
Nota:
Cand le modelati , sa nu lasati goluri , strangeti cat mai bine chifteluta si imediat puneti-o in uleiul fierbinte.
Nu incercati sa le intoarceti imediat , caci riscati sa se faramiteze. Lasati-le sa se faca pe o parte , apoi le rasuciti . Oricum secretul e in ulei , cu cat e mai mult , cu atat e mai bine .
Bicarbonatul se pune in compozitie doar inainte de prajire. Acesta le va umfla la prajire.
Daca puneti seminte de susan , tot asa , se pun inainte de prajire in coca de falafel si se amesteca. Puteti pune cat doriti 2-3 linguri la 200 gr/compozitie.
Daca ramane coca de falafel , se ambaleaza intr-o punga , o inchideti bine , si o bagati in congelator. Cand doriti sa o folositi o scoateti cu o zi inainte din congelator , in frigider.

Fursecuri fragede - Qriba

2 pahare unt
2 pahare zahar pudra
5 pahare faina
1 lingurita esenta vanilie
1/8 lingurita bicarbonat de sodiu
Preparare:
Untul trebuie sa fie scos din frigider si lasat aproape de o sursa de caldura pana se inmoaie . Se pune apoi intr-un vas adanc si se bate bine pana devine ca o crema, se adauga zaharul pudra , vanilia si bicarbonatul , si se mixeaza impreuna foarte bine . Se pune faina putin cate putin pana devine o coca moale si fina.
Se ia cate putin din coca si se formeaza bile cat mai egale cu diametru de 3 cm.
Pe fiecare bila se pune o aluna sau migdala sau un sfert de nuca, prajita.
Se pun in tava unsa cu putin unt , si se baga in cuptor , unde se lasa aproximativ 30 minute. Focul cuptorului trebuie sa fie aprins numai de jos, deci fursecurile raman albe - galbui , nerumenite.Cand se scoate tava , se lasa sa se raceasca complet. Se pot pastra un timp mai indelungat invelite in hartie sau puse intr-o cutie de carton , cu straturi de hartie intre randuri.

May 31, 2009

Aluat umplut cu carne - " SAMBUSEK"

ALUAT:
420 gr. faina ;
1 lingura rasa zahar;
1 1/2 lingurita sare;
1 cescuta ( cafea ) ulei sau 110 gr. unt nesarat;
1 lingurita bicarbonat sau praf de copt;
3/4 pahar apa calda;
UMPLUTURA:
1 cescuta ulei;
300 gr. carne de vita tocata;
2 cepe ;
1/4 lingurita piper;
1 lingurita sare;
1/2 lingurita scortisoara macinata;
50 gr. alune sau migdale prajite;
ulei - pentru prajit
Preparare:
Aluatul: Se amesteca faina cu toate ingredientele intr-un vas adanc, se toarna incet apa calduta si se framanta bine aproximativ 10 minute . Se acopera cu un prosop si se lasa sa se odihneasca 1 ora.
Umplutura: Se pune uleiul intr-n vas la foc , se adauga ceapa tocata foarte marunt , se lasa pana devine aurie , se adauga carnea tocata si toate condimentele . Se lasa la foc mic , mestecandu-se din cand in cand , pana ce se usuca si se prajeste bine . Se stinge focul si se adauga alunele prajite in prealabil.
SE tapeteaza o suprafata cu faina unde se rastoarna coca si se intinde cu un sucitor cat mai subtire posibil . Cu un pahar sau ceva rotund se taie cercuri cam de 10 cm. diametru , care se umplu fiecare cu cate o lingura din umplutura. Se inchid marginile , presandu-se bine (ca sa nu se desfaca la prajit) . Si tot asa pana se termina si coca si umplutura.
Uleiul se pune intr-o tigaie adanca , cam de 2-3 cm. , se lasa sa se inginga si se prajesc pana capata o culoare auriu-maronie.
Se servesc simplu ca aperitive , cu salate , sosuri etc
Nota: Se pot face si la cuptor ; ungeti o tava cu ulei , asezati sambusicile in rand , le ungeti cu ou deasupra si se dau la cuptorul incins in prealabil. Se scot tot asa , cand capata culoarea aurie rumenie:(
- Daca le puneti la cuptor , dupa ce le ungeti cu ou , puteti presara si seminte de susan .
Pofta buna.

May 29, 2009

Knafa cu branza

Knafa arabeasca se poate face in mai multe variante. Depinde de ingredientele pe care le aveti sau le gasiti;Este Knafa facuta din coca aceea care arate ca fideaua , dar e mult mai subtire si foarte moale . Cine are posibilitatea sa faca knafa cu aceasta coca , care arata ca ghemotoacele de par , am sa prezint urmatoarea reteta :
Reteta Knafa 1 :
Pentru o tava de aproximativ 30/30 cm.
1 kg knafa fidelata (se gaseste gata preparata)
1/2 pachet unt
4-5 linguri ulei floarea soarelui
Umplutura: * RECOMAND sa faceti intai umplutura si apoi sa faceti primul strat.
1/2 branza dulce (branza de vaca)
250 gr branza mozarella
3 pahare lapte
5 linguri gris
5 linguri zahar
2 linguri esenta vanilie sau apa de flori
Se pune untul impreuna cu uleiul intr-un vas la foc, se incalzeste putin , doar atat cat sa se topeasca untul . Apoi se desface Knafa din ghemotoace , pana devine ca o gramada si se toarna untul+uleiul caldut peste , frecandu-se bine firele de Knafa . Se ia tava si incepeti asezarea primului strat de Knafa , apasandu-se mereu cu mana ca firele de knafa sa se lipeasca bine . Stratul trebuie sa aiba 1 cm grosime si sa fie bine presat in tava , fara denivelari.
Umplutura : se amesteca laptele rece cu grisul si zaharul intr-un vas ,care se pune la foc , se amesteca mereu cu o lingura pana incepe sa se ingroase . Se ia de la foc , se adauga vanilia sau apa de flori si se lasa sa se raceasca putin . Se rade branza sau se faramiteaza bine si se amesteca cu compozitia de lapte cu gris. Se toarna apoi peste primul strat de Knafa , pe care l-am facut deja si se niveleaza bine .
Se aseaza al doilea strat de knafa , dar nu se mai apasa foarte tare , se incearca o aranjare a firelor de knafa cat mai egala.
Se da la cuptorul incins in prealabil , se lasa doar atat cat devine aurie .
Se scoate si imediat se toarna SIROPUL . Se taie , se serveste . E excelenta calda .
Knafa 2:
Se respecta intocmai reteta de sus , dar pentru cine nu are sau nu gaseste coca de Knafa fidelata , poate inlocui cu paine . Nu orice paine , decat cea alba(cea mai buna e cea care a fost framantata cu lapte ) sau cea care se gaseste in comert gata feliata (Paine toast). Se intrebuinteaza doar miezul care se faramiteaza bine ori decupati miezul , asta e valabil numai pentru painea toast ,si formati cele doua straturi , se stropeste cu putin lapte si apoi se procedeaza exact ca in reteta nr . 1(sa nu uitati sa puneti untul+uleiul)
Nota:
1. Siropul se pune rece , imediat ce scoateti tava din cuptor.
2. Branza , daca totusi e mai sarata , puneti-o cateva ore in apa.
3. Knafa se mananca calda , deci se reancalzeste .
4. Daca doriti sa-i dati culoarea galbena (asa cum se gaseste la restaurante sau magazinele de specialitate), se adauga 1 lingurita curcum (sofran) pudra , atunci cand amestecati "fideluta" sau miezul de paine cu untul.
Pofta buna.

May 23, 2009

Salata de vinete cu pasta de susan (thania)

Ingrediente: 2 vinete mijlocii 1-2 catei usturoi 1 ardei iute(optional) 4-5 linguri pasta de susan 2 linguri ulei masline 2 linguri suc de lamaie sare dupa gust(un varf de cutit) Preparare: Se coc vinetele pana se inmoaie bine sau coaja lor devine ca o crusta sfaramicioasa , se curata de coaja si se toaca bine pana devine ca o pasta . Adaugam sarea , sucul de lamaie, uleiul de masline si usuroiul cu ardeiul pisate bine sau taiate foarte marunt . Amestecam bine cu o lingura toate ingredientele , apoi , adaugam pasta de susan si amestecam iarasi pana se inglobeaza toata . Este o salata foarte gustoasa si foarte rapida . ** cantitatile sunt pentru 2 persoane

May 13, 2009

Humus cu Thania (pasta de susan)

Humusul preparat astfel , se mananca in special la micul dejun sau cina . Este extraordinar de bun si foarte usor de facut. Trebuie incercat . Pentru iubitorii de humus , am sa mai adaug si alte retete cu acest ingredient minunat.
Reteta:
- Daca aveti humus uscat , sunt doua metode : il puneti la fiert , la foc mic cu multa apa si cu oala acoperita , timp indelungat , il incercati intr-e degete , daca se deformeaza cu usurinta e fiert suficient. A doua metoda pentru humus uscat (si pe care o recomand) , e sa-l lasati 8-10 ore la inmuiat in multa apa , dupa care il fierbeti 1/2 ora , se inmoaie imediat.
- Daca aveti conservat atunci nu mai trebuie sa adaugati decat restul ingredientelor.
Pentru o farfurie:
*2 cani pline de humus gata fiert sau din conserva (sa pastrati lichidul in care a fiert sau cel din conserva)
*1-2 catei usturoi
*1 ardei iute sau dulce(optional)
*sucul de la jumate de lamaie
*4 linguri ulei masline
*4-5 linguri thania(pasta de susan)
*sare (dupa gust)
Toate acestea se pun toate odata intr-un blender , plus din lichidul in care a fiert humusul (se pune in functie de cat de groasa vreti sa iasa pasta), si se malaxeaza pana devine o pasta fina.
Se scoate din blender pe o farfurie , se niveleaza , si se orneza sau nu, dupa imaginatie ( cu boabe de humus intregi, se poate stropi cu ulei de masline , cu boia iute sau dulce , etc...)
Nota: Cred ca in Romania se gaseste humus si pasta de susan la mall sau in magazinele cu specific arabesc , cred ca cel uscat se gaseste si la Plafar , nu stiu acum , demult se gasea.
Daca vreti o pasta de susan cat mai originala , o recomand pe cea produsa in Liban sau Egipt.

May 10, 2009

Sarlota cu amidon

Sarlota simpla si rapida de casa (mhalabie) Ingrediente:
1 litru(4 pahare) lapte rece
4 linguri pline cu varf amidon(de porumb)
6 linguri rase zahar
1 lingura esenta vanilie sau ce aroma preferati
Preparare:
Se pune laptele ,amidonul,zaharul si esenta toate impreuna intr-o oala si se amesteca pana se dizolva amidonul .Se pune oala pe aragaz la foc mediu , mestecandu-se incontinuu ca sa nu se faca cocoloase . Se ia de la foc cand s-a ingrosat (ramane pe lingura in strat gros care curge). Se toarna asa fierbinte in pahare sau castronele . Se lasa sa se raceasca complet . Se serveste.
Nota :
- Se poate presara cu alune , nuci (prajite si macinate marunt), sau nuca de cocos , imediat dupa ce se toarna in forme.
- Cine doreste , atunci cand se amesteca ingredientele la inceput , poate pune 2-3 linguri pline de cacao amaruie , si atunci va iesi sarlota de cacao.

May 3, 2009

Siropul (qaterul)

Acest sirop are consistenta ca cea a mierii de albine. Acesta se foloseste aproape in toate dulciurile cu specific oriental (baclawa , basbusa , cataif , Knafa etc ) Reteta : Depinde ce cantitate de dulciuri aveti de insiropat. Aici prezint reteta standard. Noi aici il facem dupa ochi . Daca iese mai mult se poate pune intr-o sticla cu capac si se baga in frigider. -2 cani zahar -1 cana apa Se pun impreuna la foc si se lasa sa fiarba 10 minute dupa care se adauga : -2 linguri apa de flori (sau orice esenta preferati) -4 linguri suc lamaie Se lasa sa fiarba pana se ingroasa putin (incercati cu o lingura , daca ramane pe ea un strat lipit , inseamna ca e gata. Intodeauna se adauga la dulciuri cand se raceste complet.

Basbusa (prajitura)

Basbusa ( prajitura)
Ingrediente:
2 cani pline cu gris
1 cana nuca cocos
1 cana zahar
1 cana lapte
1 lingurita praf de copt
1 lingura cu varf grasime sau unt
Preparare:
Se amesteca toate ingredientele bine , pana se formeaza un aluat uniform . Se baga vasul cu aluat in frigider timp de 2 ore. Se unge o tava cu grasime pe toata suprafata , si se toarna aluatul care se niveleaza bine cu mana , dupa care se taie cu un cutit forma dorita ( romburi , patrate) . Pe fiecare bucata se pune cate o aluna sau migdala . Apoi se baga tava la cuptorul incins , si se lasa pana incepe sa devina aurie - rosiatica. Se scoate din cuptor , si imediat se toarna peste ea direct in tava siropul (qater) racit . Se serveste , prajitura e deja taiata.

May 2, 2009

Makloba

Makloba (asa cum o facem noi aici ):
2 cani mari orez cu bobul lung
1 pui potrivit taiat in sferturi (sau 4-5 pulpe pui)
- legume:
1 conopida mica
2-3 cartofi mari
2 vinete
2 gogosari
2 cepe mari
4-5 catei usturoi
2-3 rosii
- condimente:
1 lingura de sare
1 lingurita plina piper
2-3 foi dafin
5 bucati cardamon
1 bucata intreaga de scortisoara(nemacinata)
1 lingurita rasa de scortsoara macinata
1 lingurita chimion macinat
1 lingurita kurkum (cel care da culoarea galbena)
1 lingurita ienibahar macinat
ulei
apa
Preparare:
1.Se spala orezul si se pune la scurs intr-o sita.
2.Se taie puiul si se spala.
Se ia o oala incapatoare, se adauga putin ulei , se lasa sa se incinga putin si se adauga carnea de pui , se lasa 5 minute sa se prajeasca (rumeneasca)intorcandu-se pe ambele parti , dupa care se pune apa pana acopera carnea cu 2 laturi de palma . Se pun foile de dafin , sarea , piperul ,bucata de scortisoara intreaga si cardamonul . Se pune capacul si se lasa sa fiarba la foc iute , dupa care se da la mediu cand incepe sa clocoteasca. Se lasa cam 30 minute.
3.In timpul asta spalam toate legumele , curatam cartofii si vinetele de coaja si le taiem rondele mai groase , la fel facem si cu gogosarii si conopida desfacuta in buchetele , curatam ceapa si o taiem si pe aceasta la fel , iar cateii de usturoi daca sunt foarte mari , se taie jumatati . Se face cate o gramajoara din fiecare leguma in parte . Se ia o tigaie mai mare si se pune ulei suficient si se incepe prajirea tuturor legumelor : prima data se prajesc cartofii , apoi vinetele , apoi gogosarii si conopida si ultima data ceapa cu usturoiul . Cand le scoateti din tigaie tot asa se pun fiecare separat . Aveti grija sa nu le ardeti , trebuie doar sa fie rumenite .
4. Dupa ce a fiert se ia oala cu carne de la foc , si se scoate .
5. Acum incepe asamblarea Maklubei:
- Se ia alta oala spatioasa (stil cratita cu manere - nu foarte inalta) , ar fi preferabila din tefal sau o oala a dumneavoastra care stiti ca nu se lipeste de jos.
- Se taie rosiile rondele subtiri , direct in aceasta oala , si se tapeteaza toata suprafata (un strat).
- Se pune carnea cat mai bine aranjata tot asa pana se formeaza stratul de carne .
- Apoi se presara ceapa si usturoiul prajit , se pune gogosarul si conopida , tot asa cat mai aranjate , in strat.
- Se pun feliile de vinete un strat apoi cartofii ultimul strat de legume .
- Se presara orezul care trebuie sa acopere toata suprafata .
Acum masuram supa in care a fiert carnea . Deci avem 2 pahare orez , adaugam aceleasi 4 pahare supa , dar eu intodeauna pun 5 pahare . Asadar masuram supa(strecurata de condimentele intregi) intr-un alt vas , dupa care adaugam restul de condimente macinate(scortisoara , chimion , kurkum , ienibaharul ) si gustam sa potrivim de sare , amestecam supa pana se inglobeaza bine toate condimentele , apoi o turnam incet ( avandu-se grija sa nu stricam straturile ) , peste oala in care am pus legumele , carnea si orezul . Se scutura oala ca sa intre supa pana jos . Daca mai trebuie supa , mai adaugati pana se acopera cam de doua degete suprafata .
- Se da la foc rapid , iar cand incepe se fiarba se reduce focul la cat mai mic posibil . Se pune capacul si se lasa cam 30 minute , pana se usuca toata supa . Nu se amesteca deloc .
- Se pregateste o tava (ca cea de cuptor) . Se pune tava peste gura oalei ( bineinteles dupa ce luati capacul :) , aveti grija sa nu va ardeti) , luati un prosop cat mai gros si lung , apucati manerele oalei peste tava si rasuciti (ca si cum scoateti un tort din forma , numai ca tava trebuie sa ramana stabila pe gura oalei. Gata , asta e mancarea . Cand scoatem oala , makluba trebuie sa aiba forma de tort .
Se mananca calda .
Se poate servi si cu iaurt .
Se pate presara cu alune sau migdale sau pin (snober) prajite.
Asta e makluba originala.
Nota:
*Vinetele e bine dupa ce se taie sa se lase in apa cu sare 10-15 min., ca sa nu absoarba mult ulei. Iar cand se scot de la prajit se pun pe hartie ca sa fie absorbit uleiul bine.
*Daca nu aveti toate legumele , puteti pune numai cartofi , ceapa si usturoi.
*Se poate inlocui carnea de pui cu vita.
*Puteti inlocui anumite condimente cu vegeta , dar o sa-si schimbe si gustul .
*Kurkumul nu e obligatoriu , pentru ca acesta da mai mult culoare (galbena).
Sper ca n-am uitat nimic :)